Mănăşturenii vor avea un parking în zona pârâului Calvaria. Proiectul a fost deja depus pentru autorizare la Primărie şi prevede casetarea pârâului Calvaria pentru construirea unei parcări pe strada Mehedinţi, între străzile Bucium şi Tazlău.
Suprafaţa pe care o va avea zona de parcare este de 25.670 metri pătraţi. Construcţia va fi înconjurată de spaţii verzi şi va crea locuri de parcare pentru 800 de autoturisme, pe două niveluri. Valoarea totală a investiţiei va fi de peste 29 milioane de lei, aproximativ 8,4 milioane de euro, conform studiului de fezabilitate existent.
"Construcţia acestui parking este deosebit de importantă pentru locuitorii din cartierul Mănăştur şi va avea ca efect principal decongestionarea traficului în zonă, dar şi crearea unor noi spaţii verzi. În plus, investiţia va permite şi introducerea transportului în comun pe strada Mehedinţi”, a explicat viceprimarul Adrian Popa.
Proiectul a fost executat de firma P-Delta SRL care a câştigat licitaţia organizată în luna iunie, cu o ofertă în valoare de 270.000 de lei, la care se adaugă TVA. Licitaţia pentru execuţia obiectivului va fi realizată în luna martie, iar apoi lucrările vor putea începe.