Mărturii de dincolo de moarte

În mai 2000, în numărul 9, CLUJEANUL prezenta un subiect extrem de sensibil şi de controversat deopotrivă, pe care avea să îl reia şi în următorii ani: moartea clinică şi oamenii care povestesc despre această incredibilă experienţă.


Întoarcerea din moarte


un material de Cora Sevianu


"Am trecut printr-un tunel luminos, eram foarte uşor şi aveam o stare de <>. Am văzut o lumină alb-portocalie, foarte puternică dar liniştitoare, şi am auzit o voce: <<Întoarce-te!>>", povesteşte Mihai Axente. Are 55 de ani şi a încercat să se sinucidă când avea doar 15. A fost la un pas de moarte, dar s-a întors. Maxim Mureşan are 44 de ani. Experienţa sa a fost mult mai cutremurătoare. A fost salvat în timpul autopsiei, după ce îi fuseseră scoase deja o parte din organele interne.


Experienţa morţii clinice

Cei care au trăit asemenea experienţe le ţin, de obicei, sub tăcere. Le e teamă să nu fie catalogaţi drept nebuni. Relatările lor conţin asemănări care demonstrează că trăirile din timpul morţii clinice nu au nici o legătură cu fabulaţia. În această categorie se înscriu şi cei doi clujeni care au acceptat să ne împărtăşească terifianta experienţă prin care au trecut.

Drumul dinspre viaţă către moarte începe cu senzaţia parcurgerii unui tunel. Punctul culminant este întâlnirea cu o persoană foarte dragă, care a decedat sau, mai frecvent, cu o fiinţă luminoasă, caldă şi iubitoare. Unii spun că ar fi Dumnezeu sau Hristos, alţii vorbesc despre un înger sau despre un Supra-eu. În partea finală a viziunii, subiectul ajunge la un hotar între viaţa pământească şi o altă dimensiune a existenţei, percepută fie ca pozitivă şi liniştitoare, fie ca negativă şi terifiantă. Toţi au sentimentul despărţirii de corpul fizic, văzându-şi adesea de undeva, de sus, propriul corp, zăcând inert. Dacă experienţa este pozitivă, nu mai vor să se întoarcă.



O ciudăţenie a medicinei

În 1955, când avea doar 15 ani, Mihai Axente a aflat că boala de care suferă, corneoarterită, duce inevitabil la orbire. Diagnosticul medicului nu i-a lăsat nici o frântură de speranţă. Disperat că nu va mai putea vedea, Mihai s-a spânzurat. Nu ştie nici astăzi cât timp s-a aflat în moarte clinică: "După ce vocea mi-a spus să mă întorc, m-am trezit pe podea. Cred că mă dezlegasem singur".

După tentativa de sinucidere, Mihai s-a încăpăţânat să trăiască normal. A făcut filologia şi, prin natura ocupaţiei sale, este obligat să citească foarte mult. Nu numai că nu a mai orbit dar acum, la 55 de ani, citeşte fără ochelari - chiar dacă ţine cărţile foarte aproape de ochi.

"Bunica mea trăia în America şi a insitat să mă ducă la un doctor de acolo. Când am început să vorbesc, medicul a rămas cu gura căscată: 'De unde ştii engleză?' I-am spus că pentru lucrarea de doctorat citisem o mulţime de tratate în engleză. 'Cum adică ai citit?' Medicul era convins că sunt orb şi că translatorul era însoţitorul meu", îşi aminteşte Mihai. Nu ştie dacă experienţa din adolescenţă, când s-a aflat în preajma morţii, are legătură cu faptul că n-a orbit. E convins însă că există ceva mai presus decât noi şi e mult mai împăcat cu sine şi cu lumea.


"E gata. Duceţi-l jos!"

Maxim Mureşan are 44 de ani şi e un bărbat impozant. Are peste 1,90 metri. Îşi aminteşte perfect tot ce i s-a întâmplat acum 16 ani, când a fost la câteva secunde de moarte: "În noaptea de 28 pe 29 martie 1984, m-am trezit cu o durere cumplită de stomac. Nici nu mă puteam mişca. M-am dus în baie şi am simţit că-mi amorţesc mâinile şi picioarele. M-a cuprins o răceală cumplită".

Maxim tocmai se lăsase de sport şi avea aproape 90 de kilograme. Auzind zgomotul puternic al căzăturii, băiatul său, care dormea în camera alăturată, a început să plângă. "Atunci s-a trezit şi soţia, care m-a găsit prăbuşit", povesteşte Maxim.

Salvarea l-a dus la urgenţă, unde a fost trântit pe un pat. "Le auzeam vocile şi parcă vedeam ce se întâmplă, cu toate că stăteam cu ochii închişi". Medicii au fost expeditivi: "Ce caută ăsta aici? E gata. Duceţi-l jos!". Jos, adică la morgă.

Providenţa a făcut însă ca un bun prieten de-al lui să fie de gardă. Acesta a vrut să-i facă personal autopsia, aşa că a insistat să fie adus înapoi. "M-au desfăcut ca pe porc, mi-au scos toate organele şi intestinele şi le-au pus într-un lighean. Eram plin de sânge închegat. Mi se rupsese o arteră", povesteşte Maxim, cu groază. Medicii au găsit locul rupturii şi au reuşit să oprească sângele. Apoi l-au spălat pe dinăuntru cu o cârpă, i-au pus organele la loc, l-au cusut şi l-au trimis la reanimare.

"Aş fi vrut să rămân"

Experienţa morţii a avut-o în timpul operaţiei. "Am trecut printr-un tunel gri. Mă simţeam uşor şi liber. Parcă auzeam şi o muzică liniştitoare. Când am ieşit din tunel, am ajuns la o barieră, cum sunt cele vechi de cale ferată, vopsite în alb şi roşu. După barieră se întindea o pajişte verde, plină de flori. În stânga sus, era o lumină galbenă foarte puternică şi foarte plăcută. Am dat să mă aplec, să trec pe sub barieră, dar am auzit o voce care-mi spunea să mă întorc înapoi, că nu mi-am terminat misiunea. Îmi părea foarte rău, dar îmi dădeam seama că nu mă pot împotrivi. Aş fi vrut, totuşi, să rămân acolo", îşi aminteşte Maxim.

Operaţia a durat câteva ore. Bărbatul puternic a stat o săptămână în comă şi încă trei la reanimare. A ieşit din spital după un an: "Înainte de ciudata experienţă, eram un tip calm. Puteai să tai lemne pe mine, că nu mă enervam. Acum îmi ies foarte repede din sărite. Fiecare clipă de viaţă e preţioasă şi mi se pare că nu am timp de pierdut".

Oamenii de ştiinţă nu au căzut de acord dacă viziunile din timpul morţii clinice pot fi considerate dovezi ale unei alte forme de viaţă, ulterioară morţii biologice. Potrivit studiilor de specialitate, ponderea celor cărora "o voce" le-a spus că nu sunt pregătiţi să moară este de aproximativ 40%. Dacă ar fi vorba numai de emanaţii ale unui creier muribund, ar însemna că milioane de persoane au halucinaţii aproape identice. Dincolo de toate acestea, mesajul celor care s-au întors din moarte pare a fi: "Bucuraţi-vă de fiecare clipă de viaţă. Cât priveşte moartea, nu are de ce să vă fie teamă!". Într-o lume plină de incertitudini ştim, totuşi, ceva: mai devreme sau mai târziu, cu toţii vom ajunge "acolo". Şi vom afla.

---

"Este o comă aprofundată"

Pentru o explicaţie ştiinţifică asupra fenomenului morţii clinice, CLUJEANUL a cerut părerea mai multor specialişti clujeni. Profesorul Mircea Bârsan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară "Nicolae Stăncioiu", spune că moartea clinică este o comă aprofundată.

"Funcţiile vitale nu sunt întrerupte, dar au o activitate foarte mult scăzută. Există impresia că inima este oprită. În unele cazuri, omul respiră doar de două sau trei ori pe minut. Dacă persoana nu este resuscitată urgent şi monitorizată, activitatea creierului se opreşte şi intervine moartea cerebrală", a spus profesorul Bârsan.

Părerea sa a fost întărită şi de profesorul Radu Căpâlneanu, care a adăugat că, şi în timpul operaţiilor pe cord deschis, timp de maxim o oră şi jumătate, se poate vorbi despre o formă de moarte clinică, având în vedere că circulaţia sângelui se face, în acest interval, extracorporal. "Moartea clinică lasă şansa revenirii la viaţă. Când se ajunge în moarte cerebrală - fază în care se mai pot face doar prelevări de organe interne în vederea transplantării - este prea târziu", a explicat profesorul cardiolog Radu Căpâlneanu.

---

5% dintre americani?

După 1982, experienţa revenirii din moarte clinică - sau a morţii aparente, cum se mai numeşte - a devenit un fenomen oficial în America. Meritul îi aparţine lui George Gallup junior, moştenitorul celui mai prestigios institut de sondaje de opinie din lume. El a efectuat un sondaj colosal, pe tot teritoriul Statelor Unite, pentru a afla câte persoane trecuseră prin această experienţă. Rezultatul a fost uimitor: 8 milioane! Sondajele mai recente arată că numărul a ajuns la circa 13 milioane. În octombrie 1998, populaţia SUA era de 271 de milioane de locuitori.

Doar chimie?
În 1981, doctorul Ronald Siegel, psiholog la Universitatea din Los Angeles, lansa o teorie revoluţionară: "În momentul în care simte că se apropie moartea, organismul eliberează automat o enormă cantitate de droguri sinaptice". Traducând limbajul ştiinţific, acea stare de euforie de care vorbesc cei întorşi la viaţă nu ar fi, potrivit lui Siegel, decât un proces chimic. Ca şi cum subiectul ar fi drogat!

---

Un argument
"Poziţia Bisericii Catolice este foarte clară: spiritul supravieţuieşte funcţiunilor biologice. Punctul de vedere al Bisericii este în deplină concordanţă cu cele mai moderne descoperiri: Nimic nu se pierde, nimic nu se creează, totul se transformă. Experienţele de revenire din moarte clinică sunt un argument sau o dovadă a existenţei lui Dumnezeu, dar nu sunt o demonstraţie. Sunt un argument că există viaţă dincolo de această viaţă", spune preotul greco-catolic Dumitru Suciu.

"Vom şti numai acolo"
Biserica Ortodoxă nu are o poziţie oficială faţă de moartea clinică şi de experienţele celor care sunt readuşi la viaţă. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, care a studiat medicina la Cluj, în perioada anilor '40, îşi aminteşte despre discuţiile iscate pe seama acestui fenomen, care de-abia atunci intrase în atenţia medicilor. "Am citit mult pe această temă, dar ceea ce este dincolo vom şti numai când vom ajunge acolo", spune ÎPSS Bartolomeu.

---

Subiectul a fost reluat în septembrie 2007, în numărul 393 din CLUJEANUL, când aţi putut citi alte mărturii, la fel de incredibile, ale oamenilor care au murit şi totuşi mai trăiesc


Întorşi din moarte


material de Ciprian IANCU şi Tudor ŞTIRBU


"Aveam 12 ani atunci. Îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri... Era într-o dimineaţă, pe la ora 8, când mă aflam la şcoală. Mi s-a făcut rău dintr-o dată şi am căzut ca secerat din picioare. Am leşinat, iar când mi-am revenit eram la spital, cu medicii roind în jurul meu. Mi-au spus că am făcut un stop cardiac şi că, pentru o perioadă, am fost în moarte clinică".

"Vedeam, auzeam, dar nu puteam face nimic"

Ionel M., din Cluj, are acum 25 de ani şi este student. Când era elev, la vârsta de 12 ani, a trăit o experienţă care avea să-l marcheze pentru tot restul vieţii. Timp de aproape jumătate de oră a fost în moarte clinică. Se pregătea să înceapă cursurile când... "Mi s-a făcut rău şi-am leşinat. Îmi amintesc că trăiam o senzaţie foarte interesantă. Vedeam, auzeam, dar nu puteam face nimic. Efectiv îmi vedeam corpul fizic - eram undeva la doi metri deasupra mea -, numai că nu puteam mişca", povesteşte Ionel.

"Era o stare de fericire!"

Cât era căzut, a sosit femeia de serviciu, care l-a stropit cu apă, crezând că e doar un simplu leşin. I-a dat şi câteva palme, sperând ca astfel să-l poată trezi. Ionel îşi aminteşte cum cei din jurul lui l-au aşezat pe un fotoliu. "La un moment dat, am început să simt o stare de cald, dar şi de fericire extraordinară. N-am mai trăit vreodată o astfel de stare, de o asemenea intensitate, nici până atunci, nici de-atunci încoace", povesteşte acum tânărul, cu detaşarea pe care i-o dă timpul scurs de atunci. Chiar şi acum, la 13 ani de la acest straniu eveniment, amintirile îi sunt proaspete. "Tavanul parcă era prea înalt. Nu vedeam lumina de la geamuri. De fapt, nu vedeam nimic în afară", explică Ionel M.

Toată starea aceasta ar fi durat între 20 şi 30 de minute - după cum avea să afle el mai târziu -, timp în care medicii i-au făcut mai multe manevre de resuscitare, respectiv masaj cardiac. Între cei care încercau să-l readucă la viaţă s-a aflat şi mama sa, medic specialist neurolog, care a ajuns la spital imediat ce fiul său a fost internat.

Posibila cauză: meningita

Într-un final, Ionel M. a fost resuscitat şi adus la viaţă. "Chiar înainte să-mi revin, am auzit un vuiet, făcut, parcă, de un vânt puternic. Aveam senzaţia că sunt tras în jos. Apoi mi-am revenit total", povesteşte tânărul.

Amintirile despre starea în care s-a aflat i-au revenit doar la câteva ore după accident, toate dintr-odată, ca un "flash". A aflat de la medici că a fost în moarte clinică, însă la acea vârstă n-a conştientizat întru-totul acest termen. După această experienţă, a rămas internat în spital timp de o săptămână, unde i s-au făcut investigaţii pentru a se descoperi cauza morţii clinice. "Doctorii mi-au făcut tot felul de analize, dar au descoperit că eram perfect sănătos. Toţi erau foarte miraţi că totul era în regulă," spune Ionel. Chiar dacă scurta sa "moarte" n-a avut o cauză evidentă, medicii i-au indicat o afecţiune mai veche. Cu câteva luni înainte băiatul avusese o meningită, care ar fi putut avea o asemenea influenţă. Acum Ionel M. este student şi n-a rămas cu vreo urmă după experienţa suferită în urmă cu 13 ani.

O experienţă asemănătoare a trăit şi profesorul Sandor H., din Cluj. Profesorul, care a acceptat să discute cu reporterii CLUJEANULUI despre experienţa prin care a trecut numai dacă nu i se publică identitatea, are 60 de ani, iar în 2000 a descoperit că suferă de "sindromul Leiden", o afecţiune foarte serioasă, de tipul unei tromboze.

"Să mă îngropi la Gherla"

Persoanele cu această afecţiune trebuie să ia cu regularitate medicamente pentru coagularea sângelui de genul "trombostop". În cursul lunii februarie 2007, profesorul Sandor H. a fost internat la Cluj. Suferea de o hernie inghinală, iar medicii - având acordul său - au decis că are nevoie de o intervenţie chirurgicală. "M-au operat. Era o intervenţie comună pentru foarte mulţi medici. Însă atunci mi-am dat seama că nici o intervenţie nu este banală", povesteşte profesorul clujean.

La 20 de ore după operaţie, profesorul Sandor H. s-a simţit foarte rău. "Dintr-odată mi-a scăzut tensiunea, aproape de colaps. Imediat toţi medicii erau la patul meu", îşi aminteşte acesta. Cu toate intervenţia medicilor, care l-au pus sub perfuzii, profesorul a simţit că trece "în lumea cealaltă". "Parcă pluteam. Apoi, dintr-odată, mi-am revenit. În acel moment i-am spus soţiei mele, care se afla lângă mine alături de medici şi alte rude de-ale mele, că 'Mă duc'. 'Eu plec, mamă, te rog să ai grijă de fata noastră. Şi să mă îngropi la Gherla'", îşi aminteşte profesorul acel moment.

---

Ce este moartea clinică?

Din punct de vedere medical, specialiştii susţin că moartea clinică reprezintă un risc foarte mare, deoarece o lipsă a oxigenului în creier poate duce la traume cerebrale ireversibile. "Moartea cerebrală este moartea clinică. Pacientul nu mai respiră singur, funcţiile cerebrale sunt abolite, nu vede şi nu aude, iar pupilele sunt dilatate. Pot fi păstrate în schimb celelalte funcţii, cum ar fi cea renală", a explicat prof. dr. Ştefan Florian, şeful Secţiei de Neurochirurgie.

Medicul clujean a indicat că în cazul în care se face resuscitare cardiorespiratorie este posibil ca pacientul să revină la stare de conştienţă chiar şi după 30 de minute. "Despre creier se poate afirma că rezistă la hipoxie (lipsa oxigenului - n.r.) între 10 şi 30 de minute, în funcţie de temperatură. Dacă timp de 10 minute nu primeşte sânge sau oxigen, practic este mort", a subliniat neurochirurgul.

---

Experienţe uluitoare în "Viaţa după viaţă"

Experienţele unor oameni care au trecut prin moarte clinică, apoi au revenit la viaţă, datorită reînceperii activităţii organismului, sunt uluitoare şi au fost publicate în 1975, de către Raymond Moody. În cartea "Viaţă după viaţă", autorul relatează despre experienţele a sute de oameni care au trecut prin moarte clinică. Într-o primă fază, oamenii povestesc că au sentimentul că plutesc în afara trupului. În câteva secunde văd filmul întregii vieţi. Senzaţia este însoţită de o stare de calm şi de impresia că trec printr-un tunel la capătul căruia îi aşteaptă persoane dragi, prieteni, rude. Apare apoi senzaţia că persoana respectivă vede grădini, flori, râuri, lumini, după care individul îşi urmăreşte filmul vieţii şi în special ocaziile pierdute de a face bine sau de a ajuta. Persoana în cauză simte că nu mai există spaţiu şi timp, iar la întoarcerea la viaţă are un puternic sentiment de dezamăgire şi de reproş.

---

"Cât timp pluteam, aveam o dorinţă puternică de a nu mă întoarce. Îmi era foarte bine şi mă simţeam extraordinar de fericit! Nu pot descrie în cuvinte starea în care mă aflam, dar era ceva de o intensitate mare, o linişte totală" - Ionel M.. În urmă cu 13 ani, el a fost aproape 30 de minute, în moarte clinică

---

"Ce îngeri, ce tunel? Ăstea-s vrăjeli!"

Cunoscutul om de afaceri Silviu Prigoană, aflat în Top 100 al celor mai bogaţi români, a fost şi el în moarte clinică. În 1984, la 22 de ani, Silviu Prigoană a suferit un accident de muncă, în urma căruia a rămas fără un picior. "Eram frigotehnist şi lucram la o fabrică din Gherla. Într-o zi s-a rupt un grătar şi am căzut într-o maşină de tocat, care mi-a tăiat piciorul", a povestit, pentru CLUJEANUL, omul de afaceri.

"În cele trei luni cât am fost internat, am suferit trei operaţii, pentru că mi se tot cangrena piciorul. Trebuia să-mi taie din el. La cea de-a treia operaţie am intrat în moarte clinică. A durat cam 20 de minute, după cum mi-a spus medicul anestezist. Poate că n-au fost 20 de minute, că medicul era cam bătrân, poate au fost 8 sau 10 minute, dar ştiu că am fost în moarte clinică", a mai povestit Silviu Prigoană, care a infirmă teoria conform căreia cei care se află în această stare plutesc ori trec printr-un tunel, la căpătul căreia văd "îngeraşi şi luminiţe". "Astea-s vrăjeli, fabulaţii. Eşti mort şi gata! Eu, unul, n-am văzut nimic din toate astea! Ce credeţi că dacă aş fi văzut îngeraşi şi fete faine, nu m-aş fi lăudat şi eu?! Eu n-am văzut nimic!", a conchis, pe un ton relaxat, milionarul clujean.

---

Viaţa după moarte

Reprezentanţii Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului nu neagă existenţa unor cazuri de moarte clinică şi nici revenirea la viaţă a pacienţilor după această stare. "Cert este că o asemenea experienţă nu face decât să atragă atenţia asupra unei existenţe după moarte. Nu are cum să contravină învăţăturilor creştine. Scripturile arată foarte clar că viaţa e întreruptă de moarte şi e continuată de o altfel de trăire", a explicat preotul Ştefan Iloaie, consilier cultural al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi membru al Comisiei locale de bioetică. Acesta mai spune că din punct de vedere dogmatic, viaţa nu este decât trăirea sufletului împreună cu trupul, iar moartea e separarea sufletului de trup.

---

Elena a fost în moarte clinică

Elena, solista trupei Hora, a fost la un pas de moarte, pe când avea doar 10 ani. Aflându-se pe litoralul Mării Negre, Elena a intrat în apă şi s-a trezit abia după trei zile la spitalul din Constanţa. Doctorii au presupus ca a suferit o comoţie cerebrală, după ce a izbit-o un val, şi i-au spus că a fost în moare clinică. Într-un interviu dat presei, Elena a recunoscut că acest episod i-a marcat viaţa: nu mai intră în apă decât până la glezne, iar cu memoria nu stă prea bine. În timpul concertelor, i s-a întâmplat să uite versurile.

---

Contradicţii în cazul Patriarhului Rusiei

Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Aleksei al II-lea, a fost internat în februarie 2007 mai multe zile într-un spital din Elveţia, într-o stare "destul de gravă". Agenţiile ruse au scris chiar că acesta ar fi murit. Zvonurile au fost alimentate şi de absenţa sa de la funeraliile fostului preşedinte rus, Boris Elţîn, al cărui apropiat fusese. Potrivit presei ruse, patriarhul ar fi fost de două ori în moarte clinică, ba chiar ar fi încetat din viaţă la clinica elveţiană. Patriarhia rusă a negat şi, într-un comunicat şi-a exprimat "consternarea" şi "nedumerirea" în legătură cu ştirile despre un posibil deces, negând categoric că Întai Stătătorul Bisericii ruse s-ar simţi atât de rău sau că s-ar afla în moarte clinică. Informaţiile, contradictorii, n-au fost lămurite nici acum.

---

Ileana Sărăroiu, îngropată şi deshumată

Cântăreaţa de muzică populară Ileana Sărăroiu, extrem de cunoscută şi iubită la vremea ei, a murit la 43 de ani, în urma unui accident vascular. În mai 1979, de la o nuntă, la Călăraşi, i s-a făcut rău în timp ce cânta şi a murit. Îngropată, ea a fost deshumată la o săptamână după înmormântare. De ce? Oamenii au găsit "explicaţia": Ileana Sărăroiu a fost în moarte clinică. Despre ea s-a spus că ar fi fost găsită răsucită în coşciug, cu părul smuls. Legenda aceasta a circulat zeci de ani şi circulă şi acum. Unii încă mai cred în ea, însă colegii ei, artişti, au dezminţit categoric.