Alexandru Rădvan: "Dacă pe cineva excită imaginea unui spânzurat în agonie..."

6  0  0  0 

Una din lucrările seriei "Iuda", ne-expusă la Bochum

O expoziţie deschisă la Bochum în 21 septembrie, cu implicarea Institutului Cultural Român (ICR), a încins din nou spiritele în România, la nici două luni după scandalul „poneiului roz” de la New York. De această dată, acuzaţi, alături, evident, de şefii ICR, sunt doi tineri artişti: Alexandru Rădvan şi Tara von Neudorf. Ei se fac „vinovaţi”, conform unor opinii, de „pornografie”, violenţă, satanism, anitcreştinism şi daune aduse imaginii României. Asta doar pentru că expoziţia, „Ultima tentaţie”, conţine lucrări în care apar nuduri ce ejaculează, scene ce sugerează violul sau teme socotite „tabu”. De fapt, însă, în cazul ambilor artişti, lucrările expuse merg în prelungirea unei formule de creaţie mai vechi, menită să atragă atenţia publică asupra unor realităţi contemporane. Alexandru Rădvan a acceptat să clarifice, pentru clujeanul.ro, confuziile create în percepţia publică de expoziţia de la Bochum.

"Şocul mi se pare o miză mult prea mică"

Clujeanul.ro: Alexandru Rădvan, pe cine ai vrut să „şochezi” prin expoziţia de la Bochum?

Alexandru Rădvan: Problema este că totul a fost prezentat trunchiat, scos din context, într-o manieră manipulatoare. Nu am de gând să iau apărarea lucrărilor pentru că nu este nevoie, s-a văzut că sunt destul de grăitoare, dar trebuie să spun că modul în care s-a tot vorbit despre ele a format oamenilor o impresie despre o altă expoziţie, în nici un caz cea de la Bochum. Nu am avut şi nu am intenţia de a şoca, deşi pare foarte greu de crezut acum, pentru că şocul mi se pare o miză mult prea mică. El nu este un scop, este un efect secundar, asta din punctul meu de vedere. Ştiam că vor exista şi oameni care or să fie şocaţi puternic de imaginile mele, dar ăsta este un risc pe care mi l-am asumat, iar în al doilea rând este cât se poate de normal să existe şi asemenea reacţii. Ceea ce am vrut a fost să atrag atenţia asupra unor lucruri şi, fără să mă laud, se pare că am şi reuşit. Sincer vorbind, nici în cele mai teribile vise nu mi-am imaginat ca lucrările să aibă un asemenea impact încât să genereze atâtea dezbateri şi să atragă din nou furia dezlănţuită asupra ICR.

Clujeanul.ro: Doar două-trei lucrări expuse au fost considerate „scandaloase” şi „pornografice”, celelalte au rămas practic anonime. Conceptul expoziţiei e însă foarte clar şi în linia creaţiei tale recente. Ce repere ai avut pentru „Ultima tentaţie”?

Alexandru Rădvan: În primul rând, expoziţia are un concept cât se poate de clar, se numeşte, de fapt, „Omagiu lui Iuda şi Cruciaţii”. Având în vedere titlul, nu cred că cineva se poate aştepta la imagini blânde şi confortabile – nu cred că te poţi uita la un film despre bomba atomică de la Hiroshima sau despre viaţa din lagăr şi să te simţi tonic şi împrospătat, ori să te superi că nu erau desene animate.

În al doilea rând, nu s-a spus nimic despre faptul că expoziţia aceasta nu era una „mută”, care să lase privitorul în beznă: există un catalog, în catalog există textul scris de mine, care lămureşte conceptul, iar acest text se găseşte şi în sală. Dacă textele şi cataloagele nu se găseau acolo, asta este vina organizatorului german, pentru că noi ne-am făcut temele. Aşadar privitorului i se acordă nişte indicii, pentru a putea privi mai cu folos. Pentru cei interesaţi, textul şi imaginile se găsesc pe blogul meu http://radvandrawing.blogspot.com. Fiecare îşi poate face propria părere, cum e şi normal. Chiar titlul textului, „No se puede mirar!” („Asta nu se poate privi!”), anunţă o parte din conţinutul violent al lucrărilor, facând în acelaşi timp trimitere la una dintre sursele acestor lucrări: este titlul gravurii nr. 26 din seria „Dezastrele războiului” de Goya.

"Dacă pe cineva excită imaginea unui spânzurat în agonie..."

Clujeanul.ro: Există „artă pornografică”? Ce desparte cele două coduri, să le zicem culturale, în sens larg - arta şi pornografia?

Alexandru Rădvan: Pornografia are reguli clare: trebuie să excite, altfel industria nu ar funcţiona, or dacă pe cineva excită imaginea unui spânzurat ejaculând agonal, atunci persoana respectivă are pornografia înăuntrul său şi tinde să o recunoască peste tot. Se consideră în mod eronat că arta se ocupă cu frumosul: arta se ocupă cu multe lucruri, printre care, da, şi sexualitatea, acest domeniu extraordinar de important pentru om, la care absolut toţi privim mai mult sau mai puţin pe furiş. Există în istoria artei capodopere ale decenţei şi ale castităţii, la fel cum există şi capodopere ale neruşinării. Ambele categorii sunt la fel de valabile. În zilele noastre se expun şi unele şi altele, cu acelaşi firesc. Există totuşi diferenţe între artă şi pornografie. Pornografia este făcută, cum spuneam, pentru un scop precis. Arta se poate folosi de pornografie pentru a sublinia ceva, o idee, un sentiment, transformând-o în expresie. Exemplele sunt nenumărate, librăriile sunt pline de albume de artă licenţioasă din toate timpurile şi de pe toate continentele.

Clujeanul.ro: Care e sursa de inspiraţie a artei contemporane? Şi care sunt precursorii „scandaloşi” ai acesteia?

Alexandru Rădvan: Tot ceea ce s-a spus până acum mi-a dovedit că am avut dreptate: cea mai puternică sursă de inspiraţie a fost realitatea imediată şi abisul din interiorul fiecărui om. S-a creat astfel un soi de oglindă, iar pentru cei care s-au recunoscut a fost prea greu de suportat, pentru foarte mulţi alţii a fost o invitaţie forţată şi brutală la meditaţie asupra unor probleme. S-a făcut în mod repetat greşeala de a se identifica autorul cu personajele sale. În aceeaşi ordine de idei rezultă logic că Goya era un dezaxat, iar despre Bosch ce să mai spunem!

Clujeanul.ro: Există un „fel de a privi” arta?

Alexandru Rădvan: Te poţi apropia în două feluri de lumea artei, de oricare tip ar fi ea: cu prejudecăţi şi ochelari de cal, sau fără prejudecăţi şi cu dispoziţia de a înţelege. Există numeroase exemple de artă scandaloasă, dar e important să avem imaginea de ansamblu atunci când facem judecăţi, să pricepem contextul. Scoase din context, picturile reprezentând „Uciderea pruncilor” par nişte monstruozităţi de neînţeles. Mergând pe drumuri comode şi fără să îţi asumi nici un risc, nu te poţi aştepta să ajungi în profunzime, acolo unde atingi corzile sensibilităţii umane. Aşa se produce „catharsis”-ul. Vi se pare oribilă imaginea unei femei abuzate? Voiaţi să fie drăguţă?

Gândiţi-vă doar la ce se petrece într-o tragedie greacă, ce violenţă este acolo, sau uitaţi-vă la televizor, să observaţi chipul multora dintre oamenii de lângă noi; fiţi atenţi numai la ferocitatea cu care sunt prezentate zilnic ştiri despre violuri, crime, abuzuri, războaie, atentate. Nu trebuie să se înţeleagă că arta contemporană trebuie să fie numai aşa, ba chiar dimpotrivă. Există artă de tot felul: care provoacă plăcere, care provoacă repulsie, care stârneşte emoţii, care te lasă indiferent etc. În contextual actual, ceea ce am făcut eu îşi are locul său, foarte clar şi consolidat.

"Violenţa exprimării mele este în deplin acord cu violenţa galopantă a lumii"

Clujeanul.ro: De ce artiştii români au cotă „afară” şi sunt ignoraţi sau huiduiţi la noi?

Alexandru Rădvan: În alte ţări, precum Germania, oamenii sunt mult mai deschişi, au disponibilitatea de a înţelege, nu au acea comoditate prin care refuză orice fel de stimuli noi, orice fel de provocare. Nu sunt speriaţi, pentru că sunt duşi încă din timpul grădiniţei atât la muzeele de artă clasică, cât şi la cele de artă modernă şi contemporană, or asta ajută enorm în formarea unui viitor privitor de artă contemporană.

Să vă dau un exemplu: când am expus în România seria de lucrări dedicate Minotaurului, a trebuit să dau mii de explicaţii despre cine este Minotaurul, fără să mai ajungem şi la partea estetică. Şi aceste lucrări au fost considerate fioroase. Când au fost expuse, pe bani privaţi, în Germania, la un târg de artă, erau copii care ştiau despre mitul Minotaurului, care vedeau mai mult decât adulţii ceea ce era de văzut şi care nu se îngrozeau deloc. Violenţa exprimării mele este în deplin acord cu violenţa galopantă a lumii în care trăim. Privitorul român nu vrea să fie zguduit.

Clujeanul.ro: Imagini precum cele expuse de tine există şi în Biblie, în literatura religioasă, în arta bisericească, dar nu provoacă reacţii…

Alexandru Rădvan: Să priviţi sinaxarul dintr-o biserică: fierberi în apă clocotită, sfârtecări, arderi pe rug, violarea sfintelor, sâni tăiaţi, strunjirea oaselor, şi aş putea s-o ţin aşa mult şi bine. Câţi oameni ies cutremuraţi de acele imagini? Deosebit de puţini. Pentru că noi suntem tăbăciţi, pentru că imaginile acelea le vorbeau unor oameni mult mai sensibili pe-atunci. Îmi pare rău că trebuie s-o zic, dar imaginile mele devin din ce în ce mai reprezentative, nu neapărat pentru România, cât pentru jumătate de glob, acea jumătate mânată de ură, incapabilă de compasiune, violentă pentru că este îngrozitor de speriată.

"Parcă mă uitam pe Animal Planet"

Clujeanul.ro: Te consideri victima unui scandal politic?

Alexandru Rădvan: Nu am cum să fiu o victimă, nu am stofă pentru aşa ceva. Putea la fel de bine să fie alt artist în locul meu. În scandalul ăsta noi suntem doar nişte pretexte. Interesele sunt altele, nu mai e nici un secret. Ba chiar am avut de câştigat: într-o ţară în care arta nu contează, timp de zile la rând au fost difuzate imagini de artă contemporană, la mai multe televiziuni, iar pe de altă parte mi-am îmbogăţit galeria de personaje observând reacţiile celor care au condus discuţiile. Este o experienţă interesantă, care nu m-a afectat negativ, pentru că ştiu foarte clar ce am de făcut, am convingerea a ceea ce fac şi sunt un foarte bun profesionist. Tot „spectacolul” a fost ca şi cum m-aş fi uitat pe Animal Planet, urmărind tipuri de reacţii şi tipuri comportamentale.

Ţin foarte mult să mă adresez acum direct mult invocatului contribuabil român. Să nu îşi facă iluzii, de fapt nu interesează pe nimeni dacă el se simte sau nu reprezentat bine în afara ţării. Este şi el un pion în acest joc în care mizele sunt altele. Suntem 22 de milioane şi trebuie 22 de milioane de reprezentanţi, pentru ca toţi să ne simţim reprezentaţi aşa cum vrem.