Foto: Nicu Cherciu/REEL

Partituri solistice impecabile, susţinere muzicală – vocală şi instrumentală – bine finisată, regie discretă dar pregnantă prin detalii semnificative, scenografie somptuoasă şi inspirată. Acestea ar fi „caracteristicile” noii premiere de la Opera Naţională Română din Cluj cu „Otello” de Verdi, sub bagheta lui Horvath Jozsef şi în regia lui Mihai Măniuţiu.

Spectacolul de gală a avut loc miercuri seara, în prezenţa unui public numeros şi entuziast, care a aplaudat sincer şi cu plăcere după fiecare act, ba chiar şi la scenă deschisă.

Deşi are cam trei ore, „Otello” nu e un spectacol plictisitor, cu „burţi” sau trenaje. Dimpotrivă, o atentă dozare a punctelor de forţă ale desfăşurării dramatice fac din el un produs dinamic, bine închegat din toate punctele de vedere şi care captivează spectatorii.

Celebra poveste a maurului Otello, victimă a cabalei lui Iago, care-şi va ucide soţia, orbit de gelozie, este narată aici în scevenţe care acumulează tensiunea. Intriga este expusă alert, caracterele personajelor sunt evidente. Iago e intrigantul prin excelenţă, Cassio, „amantul”, e soldatul fidel şi onest, Desdemona – soţia devotată, iar Otello – bărbatul înşelat nu de perechea sa, ci de discursul malefic al credinciosului său slujitor. Tensiunea se acumulează treptat, din amănunte conjuncturale – precum celebra batistă a Desdemonei, iar conflictul făţiş dintre cei doi soţi nu va limpezi confuzia, ci va duce la uciderea Desdemonei de către Otello. După aflarea adevărului, acesta îl va ucide pe Iago şi se va sinucide.

Regia spectacolului a evidenţiat subtil aceste puncte de inflexiune dramatică. Interpreţii nu sunt supuşi unor cazne actoriceşti, care ar fi periclitat partitura muzicală solicitantă. Dimpotrivă, cu o fineţe remarcabilă, Mihai Măniuşiu a conturat caracterele şi interacţiunea lor din mici elemente de joc. Mimicadiablică şi ambiguă a lui Iago, frământarea maladivă a lui Otello, ingenuitatea Desdemonei, onestitatea calmă a lui Cassio au fost puse în valoare subtil, însă sesizabil. Corul a îndeplinit în economia ansamblului nu doar rolul de „figuraţie”, ci şi pe cel de personaj simbolic. De pildă, la final, când Otello se sinucide, toţi soldaţii din preajma sa se sinucid şi ei. Scenele colective au fost imaginate extrem de plastic, în secvenţe vizuale de mare frumuseţe, iar duetele sau ariile s-au remarcat printr-o ţinută interiorizată, dar deloc statică, a interpreţilor.

Scenografia lui Valentin Codoiu a excelat prin picturalitatea sa. Decorul se schimbă în trei din cele patru părţi. La început, într-o structură de panouri metalice sunt încastrate monitoare pe care se văd un radar sau imagini de pe mare, într-o concepţie contemporană, marcată şi de costumele gri-metalic-militare ale personajelor. În partea a doua, decorul se sublimează, păstrându-se structura terasată a acestuia, ca un fel de altar al sacrificiului final, iar fundalul este pus în valoare printr-un joc de lumini impecabil, de o căldură aproape incadescentă, în timp ce interpreţii poartă opulente costume cu aer medieval. În fine, în ultimele două părţi, fundalul are falduri ample de gri, iar „cerul” acestui univers este o mare oglindă în care se văd „faptele” eroilor. Acum, personajele au costume bogate, dar la final cei doi soţi rămân în cămăşi albe, în contrast cu costumele militare ale celor din jur. O scenografie admirabilă.

Horvath Jozsef a condus cu mână forte, dar şi cu o remarcabilă ştiinţă a nuanţei, întreaga parte muzicală a spectacolului. Orchestra a punctat impecabil „nodurile” intrigii, corul – avându-l drept maestru pe Vladimir Popean – a susţinut ferm şi unitar partitura colectivă, iar soliştii au demonstrat o virtuozitate şi o coordonare notabile. Superbe au fost duetele Otello-Desdemona, din finalul primei părţi, Iago-Otello de la sfârşitul părţii a doua sau aria „Ave Maria” a Desdemonei de la final. Soliştii de zile mari din „Otello” au fost, la premieră, Marius Vlad Budoiu (Otello), Ştefan Ignat (Iago), Carmen Gurban (Desdemona), Sorin Lupu (Cassio), Liliana Neciu (Emilia).

„Otello” e un spectacol care va umple sala Operei clujene. E sigur.