Duplicitate de la un cap la altul

1  0  0  0 

Presupun că mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit de Roşia Montană. Mai presupun, de asemenea, că pe mulţi subiectul a început să-i plictisească. Poate dacă Roşia Montană ar fi avut o echipă în Liga 1, cine ştie...

La Roşia Montană a fost, pentru o vreme, linişte. Firma canadiană Gabriel Resources a pierdut toate procesele pe care putea pierde, şi-a concediat mâna de angajaţi şi a plecat din zonă. Aparent, doar. Pentru că, mai nou, deşi tocmai au mai pierdut un proces care le anulează certificatul de urbanism, canadienii s-au apucat să strângă semnături pentru ca Roşia Montană să NU devină rezervaţie arheologică şi naturală. Adică, mai precis, să nu mai existe.

Această nouă campanie este posibilă mai ales datorită noilor speranţe pe care GR şi le face după promisiunile primite din partea PDL şi PSD – şi anume că, după alegeri, odată ajunse la putere, aceste două partide vor facilita firmei obţinere tuturor acordurilor necesare pentru demararea procesului de extracţie a aurului prin cianurare. Cu alte cuvinte, PDL şi PSD nu sunt nicicum interesate de irevocabilitatea hotărârilor judecătoreşti luate, nici de faptul că ele sunt definitive. Banul, în Transilvania, ca şi în România, deschide orice uşi şi strâmbă orice legi.

Partidul care construieşte autostrăzi, repară străzi şi face zgârie-nori la Cluj, distruge trei sate şi trei munţi la Roşia Montană. Faptele bune ale politicienilor devin, astfel, doar un fel de acoperire pentru faptele rele. Bineînţeles, românii înghit: cui îi pasă de nişte amărâţi de ţărani şi de niscaiva copaci şi pietre, atâta timp cât nouă ne merge bine, aici?...

Mai mult decât atât, după Phoenix, Simplu şi Dan Chişu, alţi artişti s-au înrolat în campania de distrugere a Roşiei Montane: Iris şi Horia Brenciu au cântat la o serbare minerească organizată de Gabriel Resources. Horia Brenciu chiar a declarat că abia aşteaptă să vină să cânte la „turnarea primului lingou de aur”. Iată că nu doar politicienii sunt capabili de rele la nivel înalt. Şi artiştii, creatori prin definiţie, sunt capabili de distrugere.

Concluzia ar fi că suntem un popor duplicitar – convieţuim cu răul, dacă binele e şi el prin preajmă. Nu încercăm să corectăm nedreptăţile aduse semenilor noştri, atâta timp cât nu ne ating pe noi. Aducem viaţă într-o parte, pentru a o lua în alta. Ne mândrim cu zona din care ne tragem şi îi înjurăm pe cei din alte zone. Şi tot aşa. Din fundul satului până la palatele Cotroceni şi Victoria, nu suntem decât un lung şir de cururi în două lungi şiruri de luntre...