Pledoarie pentru sat

1  0  0  0 

Un studiu realizat de o fundaţie europeană, Eurofound, arată că un român din patru o scoate la capăt cu ajutorul rudelor şi al alimentelor venite, cadou, din mediul rural. Poate că unora nu li se pare nimic anormal în acest lucru. Mie, unuia, mi se pare trist. Şi asta deoarece îmi aduc aminte perfect cum, înainte de 1989, ai mei veneau de la ţară cu maşina încărcată de produse alimentare. E drept, pe atunci patru români din patru apelau la acest gen de aprovizionare. Cu alte cuvinte, în 20 de ani, trei sferturi din români au „reuşit” să consume doar din hypermarket. Restul, ca pe vremea dictaturii, depind de rude şi de – vorba aia – ce oferă pământul.

Printre zgârie-nori în construcţie, autostrăzi neterminate şi maşini mega-scumpe, ne strecurăm pe drumuri de ţară, căutând să supravieţuim. Pe undeva mai e câte o mătuşă, vreun bunic, ceva, care are în spatele casei o grădină cu legume. Contrar aparenţelor, nu zecile de mall-uri ne hrănesc, ci satele României, satele care în curând vor fi amintire. Printr-o ciudată mişcare de rotaţie, plecăm de la sat la oraş, pentru ca apoi – chiar şi numai simbolic – să ne întoarcem la sat.

În gările noastre, în fiecare zi, din trenuri coboară mii de pachete cu mâncare, trimise de părinţi copiilor studenţi. În fiecare zi, pe şoselele patriei vezi sute de Dacii împovărate de greutatea sacilor cu cartofi, ardei, ceapă sau roşii. Însă acest stat vrea să termine cu acest gen de întrajutorare socială; acest stat ne dă tot mai multe mall-uri şi tot mai puţine pieţe; acest stat impune taxe tot mai mari productărilor şi micilor comercianţi de produse agricole. În curând, şi acel român din patru va dispărea. Va ajunge să plătească rate pentru orice, până când va plăti rate şi pentru castraveţi şi pătrunjel...

Nu sunt sămănătorist sau tradiţionalist. Însă să laşi în paragină potenţialul agricol atât de însemnat al ţării înseamnă să îţi baţi joc de cetăţenii ei. Dintr-o înţelegere greşită a termenului de „progres”, ne dorim urbanizare excesivă şi ajungem să dispreţuim satul. Îl golim de oameni şi de produse, însă nu punem nimic în loc. Între oraşe au început să se întindă spaţii goale, câmpii pe care nimeni nu creşte nimic. Uită-te bine pe masă şi ai să descoperi că ai foarte puţine produse româneşti acolo. Roşii din Turcia, portocale din Grecia, salam din Italia, şi aşa mai departe. Uită-te bine şi gândeşte-te că masa ta de prânz ajută la dispariţia unor locuri de muncă, la apariţia altor şomeri, la uitarea unui mod de ajutor uman.

Cumpără produse româneşti, fii altfel! Şi poate criza economică va fi mai uşor de îndurat pentru toţi...