Tribul CFRU

1  0  0  0 

Din păcate, reacţiile pe care le-am anticipat, legate de originea mea moldovenească, s-au revărsat în subsolul primului articol. E doar un alt semn că nici aici, la Cluj, regionalismul şi orgoliul local nu lipsesc din arsenalul caracterial al cetăţenilor. Cel puţin, al unora dintre ei.

Apropo de orgoliu local, cred că cea mai exacerbată manifesare a sa este pasiunea şi – mai ales – fanatismul legat de fotbal. Manifestările de violenţă, în special, mi se par de o prostie rară. Care e ideea, totuşi? Cred că totul începe cu tribalizarea acestei naţii. Nu mai suntem un popor, suntem un conglomerat de secte, triburi şi societăţi. Suntem ardeleni, moldoveni, stelişti, cfr-işti, manelişti, metalişti, profesori, elevi, avocaţi, politicieni, şomeri, şi aşa mai departe. De la această însemnare pe care, ca nişte absurde bovine masochiste, ne-o aplicăm singuri în frunte, nu mai e decât un pas până la definirea teritoriului pe care îl stăpânim. Odată definit, fie el şi virtual, acest teritoriu este patrulat, scanat, epurat de posibilii „duşmani”. Iar vârful de lance al acestui război rece civil românesc este fotbalul.

Îmi place să mă uit la fotbal; aşa cum îmi place să mă uit şi la tenis, înot sau patinaj artistic. E un sport frumos, în care se munceşte mult. Însă ce se întâmplă în România, în jurul acestui sport, e de o imbecilitate copleşitoare. Întocmai ca în timpurile imemoriale, hoarde de indivizi cu bâte şi cuţite îşi dispută cartiere, colţuri de stradă şi dreptul de a sparge, primii, capul jandarmilor. Aceştia din urmă, prinşi la mijloc, lovesc şi mai cu sete, doar-doar or scăpa. Rezultă episoade ca la Posada, Călugăreni, Podu Înalt sau Mărăşeşti-Oituz. Lipsiţi de orice interes pentru educaţie, lipsiţi de perspectivă, tinerii români se înrolează în armate microbiste cu nume cool, ultraşi, câini roşii, brigada nu-ştiu-cum, buldogii străvezii, mă rog...În caz că nu ştiaţi, violenţa juvenilă este un semn de imbecilizare a naţiei. Dacă tinerii aleg violenţa ca mijloc de distracţie şi/sau mod de viaţă, atunci înseamnă că viitorul naţiunii devine extrem de nesigur – cine ştie, poate ne trezim cu un Becali preşedinte...

CFR Cluj a ajuns în Champions League. „U” Cluj a ajuns în Divizia B. Suporterii lor, însă, şi unii, şi alţii, se îndreaptă, încet, spre epoca de piatră. Nu toţi, dar mulţi, tot mai mulţi. Fotbalul clujean a depăşit pasiunea şi se îndreaptă spre fanatism. Între timp, plătim tot mai mult pe trenuri care merg tot mai încet. Taxele la facultăţi sunt tot mai mari şi se învaţă tot mai puţin. Aşa că CFR şi „U”, ca nume în sine, mie nu îmi inspiră nu ştiu ce respect şi onoare. În faţa fair-play-ului desăvârşit, însă, în fotbal, ca şi în viaţă, mă înclin.