Clujeanul
 

Danezii ne poartă pică!

8 martie 2010
Danezii ne poartă pică!

O sinteză a articolelor din presa occidentală a ultimilor ani, referitoare la România, ar arăta cam aşa: România este Cenuşăreasa Europei, dar o Cenuşăreasă leneşă şi psihopată, căreia nu-i place curăţenia, se zbate la limita sărăciei, dar se îmbulzeşte în mallurile care se construiesc pe bandă rulantă, îi place să jefuiască, să violeze, să ucidă… Puţinele ştiri pozitive despre români, cum ar fi cele despre regizorii din noul val, care au cucerit cam toate marile trofee europene sau cele despre oameni adevăraţi, care şi-au riscat chiar vieţile, pentru a-şi ajuta semenii, nu răzbat prin torentul de ştiri negative şi nu atrag vreun "prinţ salvator".

Zilele acestea, după Italia, Spania, Austria, Marea Britanie şi Franţa, ţări în care valul de antiromânism este în continuă creştere, după isprăvile în serie ale unor infractori români, este rândul Danemarcei să dezbată locul românilor printre europeni.

Ove Dahl, purtător de cuvânt şi investigator şef al Poliţiei din Copenhaga, a declarat după asasinatul comis de românul Marian Cliţă (criminalul dizidentului Gheorghe Ursu), care a răpus cu bestialitate o stewardesă într-un hotel din Copenhaga: " Românii nu au scrupule. Te vor omorî pentru 100 de coroane (15 euro). E o cultură complet diferită de a noastră. Problema cea mai mare o reprezintă graniţele deschise, prin care suntem năpădiţi de europenii din Est. Ei comit jafuri bancare, jafuri la domiciliu, furturi grave, cerşesc şi sparg magazinele - totul ". Declaraţia a inflamat presa daneză, chiar şi cotidiane generaliste moderate, precum Berlingske (cel mai vechi ziar din Danemarca, publicat din 1749), titrând pe prima pagină: "Românii sunt criminali de top".

Citeşte mai multe pe Gândul

Cuvinte Cheie: danemarca, politie, romani
COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA
Statistici SATI