Clujeanul George Florescu, unul dintre puştii teribili care au adus Universităţii ultimul titlu de campioană naţională de juniori, în 2002, a ajuns din acest an tocmai în Danemarca. El a semnat un contract de patru ani cu vicecampioana FC Midtjylland şi s-a adaptat mai repede decât spera. L-a ajutat faptul că este un fotbalist talentat, cu experienţă internaţională, câştigată la şerif Tiraspol, Torpedo Moscova şi la naţionala de tineret a României, dar şi faptul că a avut parte de galerie încă de la partida de debut.
O sută de fani
"La primul meci de pe teren propriu, m-am trezit cu aproximativ o sută de suporteri români, care au venit dintr-un oraş apropiat, unde studiază sau muncesc. Au făcut un fan club George Florescu. A fost o mare surpriză pentru mine şi m-am bucurat mult", a povestit George. Fanii şi-au confecţionat bannere de încurajare pentru conaţionalul lor şi încearcă să meargă la cât mai multe meciuri ale sale.
Florescu nu i-a dezamăgit. A fost titular la fiecare partidă, a dat o pasă de gol pentru Midtjylland şi, după cele trei reuşite din meciurile amicale, aşteaptă să celebreze primul său gol danez. "Sper să îmi intru în mână cât mai curând şi să marchez cât de multe goluri. Lumea este mulţumită de mine, sunt tratat cu multă căldură, iar antrenorii mi-au spus că, de la venirea mea, se vede un plus de consistenţă în jocul echipei", a dezvăluit jucătorul clujean.
George Florescu a plecat de la Universitatea în vara anului 2004, alături de Răzvan Cociş. Au fost colegi la Şerif Tiraspol, apoi, în urmă cu un an, au plecat amândoi la Moscova, dar la echipe diferite. Cociş a fost achziţionat de Lokomotiv, iar Florescu, de Torpedo, echipă care a retrogradat în liga secundă. Chiar şi aşa, a rămas în atenţia mai multor cluburi europene.
"Am ales să vin la Midtjylland, deşi am avut variante din Turcia şi Grecia, tocmai pentru a fi aproape de campionatele puternice şi de ochii trimişilor de la cluburile din elită ale Europei. Sper ca Danemarca să fie pentru mine o rampă de lansare spre un campionat puternic din Occident", a declarat George pentru CLUJEANUL.
Nordici atipici
Fotbalistul mărturiseşte că echipa sa este diferită de majoritatea echipelor nordice şi poate tocmai acest lucru a ajutat-o să lupte an de an pentru titlu şi Cupa Danemarcei. "La fel ca în toate ţările nordice, se joacă agresiv. Noi suntem însă puţin diferiţi. încercăm să jucăm mai tehnic, să ne bazăm cât mai mult pe combinaţii în viteză şi uneori pe o posesie prelungită a mingii. Campionatul danez nu este deloc slab, ci dimpotrivă, puternic şi destul de echilibrat", a spus Florescu.
Clujeanul, care luna viitoare va împlini 24 de ani, a fost distribuit mijlocaş ofensiv de antrenorul Erik Rasmussen şi are rolul de a coordona atacurile celor de la Midtjylland, lucru care îi iese tot mai bine cu fiecare meci. "Sper să nu fiu uitat în ţară. Am jucat la naţionala de tineret şi îmi doresc să ajung şi la cea de seniori, alături de fostul meu coleg Cociş", a mai spus George, care va ţine pumnii tricolorilor la Euro 2008.
Premianţii din vremea junioratului
Florescu a făcut parte din echipa de juniori pregătită de Alexa Uifăleanu şi, apoi, de Mircea Cojocaru, care a adus Clujului, în 2002, ultimul titlu de campioană naţională de juniori. Printre premianţii de atunci se aflau destui jucători care au devenit între timp cunoscuţi, precum Cociş, Codreanu, Goga, Costea, Soporan sau Dolha.
guest clujeanul.ro, [ 03.05.2008 - 23:22 ]
cnv, [ 03.05.2008 - 23:22 ]