Steaua i-a cumpărat ieri pe tinerii Andrei Dumitraş şi Andrei Pavel, ambii de la Ceahlăul. Prosport a stat de vorbă cu primul dintre ei, care s-a aflat ieri la palatul lui Becali şi care se va alătura Stelei pe 11 iunie. În schimb, Andrei pavel va fi lăsat în continuare la Ceahlăul.
Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.
Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul celor mai "fierbinţi" femei din lume întocmit de o revistă pentru bărbaţi, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Că Jennifer Aniston (43 de ani) este una dintre cele mai frumoase actriţe din cetatea filmului nu mai încape îndoială. Recent însă, frumoasa vedetă a demonstrat că imaginea ei inspiră şi sănătate, stare de bine.
A trecut de mult perioada în care părinţii aveau responsabilitatea de a găsi partenerul ideal pentru domnişoarele lor, iar ele se resemnau cu oarecare mulţumire sau se opuneau, fugind în lumea mare cu vizitiul. Acum avem libertatea de a alege după pofta inimii, în funcţie de capricii proprii...
Clujeanul.ro ›
Ultima Oră
› Cum te poţi angaja poliţist de frontieră sau vameş. Dacă eşti patriot şi ai şi diplomă de bac, ai destule şanse. Vezi ce criterii se cer în Occident
Cum te poţi angaja poliţist de frontieră sau vameş. Dacă eşti patriot şi ai şi diplomă de bac, ai destule şanse. Vezi ce criterii se cer în Occident
Cum te poţi angaja poliţist de frontieră sau vameş. Dacă eşti patriot şi ai şi diplomă de bac, ai destule şanse. Vezi ce criterii se cer în Occident
Ilegalităţile de la graniţă trebuie să fie depistate fie de
vameşi, fie de poliţiştii de frontieră. Bresle care, în ultimele
zile, au devenit sinonime cu termenul "corupţie". Cum ajungi să fii
vameş sau poliţist de frontieră?
România, stat candidat la spaţiul Schengen, nu impune o educaţie
şi o pregătire profesională strictă a vameşilor, aşa cum o fac
statele membre. În Germania şi Spania, pentru a fi un simplu agent
vamal ai nevoie de o facultate cu profil economic şi de cursuri de
specializare. Agenţii vamali francezi trebuie să aibă liceul, dar
sunt obligaţi să urmeze cursuri de perfecţionare cu durata de 4
luni. Britanicii nu sunt restrictivi în privinţa studiilor, însă
examenele profesionale sunt foarte dure.
În România, ca să te angajezi strungar, ai nevoie de o diplomă
care să ateste că ai urmat cursuri de specialitate. Dar, ca să
devii agent vamal, nu există o asemenea condiţie, fiind suficiente
studiile liceale (diploma de bac), indiferent de natura lor.
Citeşte mai multe pe www.gandul.info.
A trecut de mult perioada în care părinţii aveau responsabilitatea de a găsi partenerul ideal pentru domnişoarele lor, iar ele se resemnau cu oarecare mulţumire sau se opuneau, fugind în lumea mare cu vizitiul. Acum avem libertatea de a alege după pofta inimii, în funcţie de capricii proprii...
Dana Rogoz a fost cerută în căsătorie
Dana Rogoz se mărită. Vedeta a ţinut să-şi anunţe fanii pe blogul ei, unde a şi postat o fotografie cu inelul de logodnă, pe care scrie “DA”.
Cât au cheltuit românii de Paşte
Jumătate dintre românii care au participat la un sondaj au declarat că bugetul alocat pentru cumpărăturile de Paşte în acest an este cuprins între 100 şi 500 de lei, în timp ce unul din...
Dacia va produce trei noi modele în 2012 în Maroc
Renault a inaugurat astăzi în Tanger, Maroc, cea mai nouă uzină a grupului francez unde începând cu acest an va produce trei noi modele Dacia destinate în special pieţei vest-europene. Pe...