Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de
bacalaureat au fost sporite, iar cei care copiază vor fi şi mai
drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a
participa la următoarele două sesiuni, a anunţat, marţi, ministrul
Educaţiei, Daniel Funeriu.
"Cuvântul cheie la bacalaureat este stabilitate. Conţinutul
probelor şi modul de desfăşurare este cvasiidentic cu cel de anul
trecut, mai puţin calendarul. Ca element de noutate au fost
întărite măsurile care vizează politica MECTS de toleranţă zero
faţă de fraudă. Cel mai puternic semnal de reformă, nu doar în
educaţie şi în societate, este să avem toleranţă zero faţă de
fraudă", a apus ministrul Educaţiei.
El a precizat că au fost luate câteva măsuri pentru eliminarea
fraudei, solicitându-se inspectoratelor şcolare să asigure pentru
organizarea bacalaureatului cât mai multe săli de clasă prevăzute
cu camere de luat vederi. "Reamintesc că este interzis accesul în
sală cu telefone mobile sau alte astfel de instrumente. Tot pe
palierul prevenţiei au fost transparentizate toate măsurile, astfel
că organizaţii de părinţi şi reprezentanţi ai organizaţiilor
nonguvernamentale care au fost acreditate de către inspectoratul
şcolar judeţean vor putea să aibă acces la tot ceea ce ţine de
supravegherea examenelor şi la procedurile de desfăşurare a
bacalaureatului", a mai spus ministrul Educaţiei.
De asemenea, au fost întărite şi ridicate la nivel sporit
sancţiunile pentru cei care au fraudat. "Este vorba de interdicţia
de a da bacalaureatul următoarele două sesiuni, în cazul celor care
sunt prinşi copiind. Aşadar, când vorbim despre bacalaureat spunem
stabilitate, organizare ireproşabilă, transparentizare sporită prin
accesul observatorilor acreditaţi la supraveghere. Toţi inspectorii
generali şcolari au fost instruiţi să colaboreze cu organele de
anchetă în cazul fraudelor", a adăugat Funeriu.
MECTS va institui, la fel ca anul trecut, o linie verde pentru
semnalarea tuturor tentativelor şi cazurilor de potenţială
fraudare, a mai spus ministrul. "La acest Tel Verde pot fi
semnalate eventualele situaţii privind acordarea de foloase
materiale necuvenite sau tentative de acest fel. În plus, pot fi
semnalate eventualele cereri sau presiuni asupra copiilor şi
părinţilor pentru şpagă. Este interzisă şpaga în învăţământ, fie că
este vorba de bacalaureat, alt examen sau înscrierea în clasa
întâi", a conchis ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Elvira Gheorghita,
elvira@mediafax.ro